Sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial a dus la concluzia că printre cauzele declanșării marii conflagrații s-a numărat și problema minorităților naționale, în special minoritatea germană, care i-a oferit lui Hitler pretextul intervenției în o serie de state europene. Organizația Națiunilor Unite, creată la sfârșitul războiului, a proscris orice referire la drepturile minorităților naționale, prioritare devenind drepturile individuale1. Dar și după război conflictele etnice au continuat să fie prezente peste tot în lume, națiunea dovedind că reprezintă una din cele mai constante entități generatoare de solidarități între oameni și poate reprezenta oricând o forță destabilizatoare. Națiunea este un „plebiscit zilnic”, după expresia memorabilă a lui Renan, existența ei fiind dată de o credință împărtășită, că membrii săi au aceeași apartenență asumată, de a-și continua viața în comun.