Mircea Muthu este, în ciuda constantelor sale preocupări de teorie literară și de estetică, un cercetător aplicat, în măsura în care contactul nemijlocit, permanent, cu textul posedă neîndoielnice virtuți anteice. Criticul resimte, astfel, cu o nostalgie secretă sau cu
nedisimulată fervoare, nevoia de a-și asuma opera literară în dimensiunile și zonele sale cele mai imperceptibile, mai greu de sesizat, pentru că, în fond opera e cea care verifică și justifică intuiția exegetului, recursul la concretitudinea textului fiind presupus ca o
necesitate permanent problematizată. Din aceste motive, pentru Mircea Muthu conceptul de “balcanism literar” nu își consumă dinamismul semantic în pură generalitate, ci se găsește încorporat sau ilustrat în tectonica textului literar, în structura intimă a unui anumit fenomen literar, în teme și motive recurente, cu analogii și deschideri fecunde. Balcanismul românesc e perceput ca un conceptcheie, capabil să absoarbă în articulațiile sale teoretice specificul culturii și literaturii noastre. De asemenea, cercetătorul a analizat și comentat, cu minuție și rigoare, multiplele conexiuni, relații și apropieri între Orient și Occident care s-au manifestat în cultura noastră. În legătură cu personalitatea lui Nicolae Iorga, de pildă, Mircea Muthu remarcă “înclinarea firească a spiritului nostru spre luminile Occidentului, fără să nege însă rolul Orientului”.