Textul de față rezultă din revizuirea scrierii noastre omonime, publicate la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, în anul 2000. Lucrarea de atunci era expresia unei cercetări desfășurate timp de trei ani și plecase de la ideea de a întreprinde un studiu temeinic documentat, care să înțeleagă fenomenul hipercorectitudinii sub aspectele amorsării, funcționării și proliferării sale, în detaliu și global. Pe măsura observării atente a formelor și modalităților de manifestare a hipercorectitudinii, și concomitent cu acumularea de cunoștințe și de date, au ieșit la iveală amploarea și profunzimea chestiunii. De aceea am decis să nu întreprindem actul temerar de a cerceta și prezenta hipercorectitudinea la toate nivelele limbii la care apare (fonetico-fonologic, morfosin- tactic, lexical-semantic și chiar stilistico-retoric), alegînd aprofundarea acesteia la nivelul fundamental și cu referire exclusivă la palatalizarea labialelor și la velarizare. Studiul astfel dedicat și orientat a dezvăluit destule elemente de esență și de principiu ale hipercorectitudinii, multe avînd curs în alte compartimente ale limbii.