Lucrarea „Muzeul de Istorie Naturală din București: cu 16 planșe în autotipie” de Grigore Antipa, publicată în 1918 la Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, București, prezintă principiile organizării muzeului. Lucrarea, inclusă în contextul unor inițiative de modernizare a instituțiilor muzeale, oferă o analiză critică a modulului de colectare și expunere a materialelor naturale. În plus, autorul discută despre evoluția muzeului, începând cu existența lui încă din 1836—inițial instalat în clădirile de la Colțea și ulterior în trei săli ale Universității—până la reorganizarea masivă realizată după ce a fost numit Director în 1893. Acest document servește ca referință istorică și metodologică pentru transformarea muzeelor din colecții de „curiozități” în adevărate centre de cercetare și educație.
Articolul începe prin prezentarea situației inițiale: colecții haotice formate din animale mai puțin împăiate (mamifere, păsări, câțiva pești), preparate anatomical uscate și numeroase „monstruozități” (ex. copii cu două capete, miei cu opt picioare) primite din toate colțurile țării. Se evidențiază faptul că aceste colecții, cu excepția câtorva exemplare valoroase, nu erau adecvate pentru a fi expuse într-un muzeu, iar multitudinea de obiecte deteriorate punea în pericol noile achiziții. În 1893, odată cu numirea sa ca Director al Colecțiunilor Zoologice, Antipa a inițiat o reorganizare riguroasă: a închiriat o casă mai spațioasă pe strada Polonă, nr. 19, unde a mutat colecțiile până în 1906, când un nou spațiu modern a fost inaugurat. Lucrarea continuă prezentând atât metodele administrative și logistice (inclusiv organizarea unui laborator de taxidermie și a unui atelier de tâmplărie pentru preparări), cât și principiile fundamentale de separare între colecțiile științifice și cele publice, explicând necesitatea unei clasificări stricte după „Systema zoologică”. Totodată, în ultima parte, autorul include fotografii care documentează reamenajarea spațiului, ilustrând modul în care reconfigurarea colecțiilor a transformat muzeul într-o instituție aptă pentru cercetare și popularizare științifică.
Antipa este una dintre figurile emblematice ale științelor naturale și muzeologiei românești. Prin viziunea și acțiunile sale, Antipa a transformat muzeul, eliminând vechile colecții de „curiozități” și înlocuindu-le cu exponate de o valoare științifică recunoscută, adaptate atât cercetărilor, cât și instrucției publice. Prin organizarea meticuloasă a colecțiilor și inovațiile aduse (precum consolidarea unui laborator taxidermic și a unui atelier de tâmplărie), el a pus bazele unei noi paradigme a muzeologiei, bazată pe separarea clară a colecțiilor științifice de cele de expunere publică. Sprijinit de fonduri care au venit, printre altele, datorită generozității Regelui Carol și a Sfetnicului Dimitrie Sturdza, Antipa a inspirat o transformare profundă în sistemul muzeal românesc, fapt ce continuă să influențeze atât cercetătorii, cât și vizitatorii instituțiilor de cultură.