Cartea redă modul în care s-au înființat, la Timișoara, primele forme ale învățământului destinat copiilor cu deficiențe și cum s-a dezvoltat el până la sfârșitul Primului Război Mondial. De asemenea, tratează modul în care, acest învățământ, era angrenat la învățământul de același tip din Banat, din România și din Ungaria. Ordinea prezentării respectă cronologic modul în care au apărut diversele tipuri de educare. Se începe cu prezentarea personalității lui KARL SCHÄFFER, un învățător de etnie germană din oraș, care a fost promotorul înființării a patru tipuri de educație specială : pentru surdomuți, pentru coredctarea defectelor de vorbire (logopedie), pentru orbi și pentru debili mintali. Educarea surdomuților a început în 1863 în mod privat. Karl Schäffer, care se specializase la Budapesta și la Viena, a educat în perioada 1863-1885 mai mulți copii surzi. În 1885 s-a înființat Școala de Surdomuți a Orașului Timișoara care s-a dezvoltat continuu, i s-a construit un sediu propriu și i s-a asigurat un buget pentru funcționare. Este amintită și Școala de Surdomuți de la Bozovici (Caraș-Severin) care a funcționat în prima jumătate a secolului XIX. Corectarea defectelor de vorbire s-a înființat datorită influenței profesorului Roboz Jozsef care înființase în 1891, la Arad, primul cabinet de logopedie din Ungaria, de atunci, și din România, de azi. Tot el a organizat cursuri de perfecționare a profesorilor. Aceștia s-au răspândit și au practicat cele învățate în deverse localități. La Timișoara, primăria a finanțat înființarea a două centre logopedice, la două școli din oraș. Între 1 feb. 1904 și 2 nov. 1908 au fost supuși terapiilor logopedice un număr de 177 de elevi. Dintre aceștia, 61 au fost vindecați total și la 50 li s-au ameliorat defectul de vorbire. Educarea orbilor s-a dorit șă se desfășoare în etape. Prima fază a fost de a se înființa un atelier pentru orbii adulți. Acesta s-a deschis la 1 feb. 1905. Se practicau împletiturile de nuiele, din care se confecționau obiecte de mobilier de grădină; confecționarea de rogojini și de perii. Inițial au fost 10 orbi, iar cu timpul, numărul lor a ajuns la 50. Din cauza izbucnirii războiului, în 1914, celelalte două faze planificate (înființarea unei școli pentru copiii orbi și a unui azil) nu s-au mai realizat. Educarea deficienților mintali a fost un episod care a durat doar un an (1907-1908).