Articolul pornește de la perspectiva consacrată în baza căreia corporatismul românesc al perioadei interbelice este asociat în mod exclusiv cu politica de dreapta și cu figura teoreticianului Mihail Manoilescu, pentru a sublinia natura duală a fenomenului corporatist, ce a acționat deopotrivă în sfera proiectelor de reformă politică și în cea a formelor de reprezentare a intereselor profesionale, ca alternativă a sindicalismului modern și în relație cu procesul de elaborare a politicii sociale. Se arată că această abordare conduce către reliefarea adecvată a diferențelor dintre interpretările din epocă ale proiectului corporatist corelate cu autoritarismul radical și, respectiv, cu formele moderate ale acelorași deziderate politice autoritare.