„Deoarece multă vreme în și prin Biserică românii au avut o singură instituție organizată, a fost firesc ca la adăpostul ei comunitățile să-și fi dezvoltat întreaga viață socială, culturală și politică. O particularitate a vieții locuitorilor din fostele comune militarizate ale „graniței năsăudene” a fost moștenirea ordinii impuse de autoritățile austriece, atât în viața publică socială, cât și în viața privată. O schimbare de atitudine menită să trezească dorința pentru cunoaștere prin educație, cultură și dezvoltarea gustului pentru organizare și frumos. Cu timpul, s-a format un spirit identitar din care nu au lipsit respectul de sine, dar și recunoașterea valorilor culturale naționale, ambele construite pe mentalitatea comunitară a descendenței nobile romane, cât și a urmașilor de grăniceri, loiali, pe câmpurile de luptă ale Europei, împăraților de la Viena.”