Volumul Sic cogito. Ce e viața? Ce e moartea? Ce e omul? de Bogdan Petriceicu Hașdeu, apărut în colecția Biblioteca pentru toți, nr. 389–392, Editura Librăriei „Universala” Alcalay & Co., București, 1908, reprezintă o monografie eseistic filosofică cu accente speculative, mistice și proto științifice, situată la intersecția dintre religie, psihologie, spiritism și reflecție metafizică. Lucrarea reunește texte concepute ca o sinteză a concepțiilor autorului despre suflet, divinitate, nemurire și comunicarea dintre lumi, într o formă accesibilă publicului larg, dar structurată cu ambiția unei „științe a sufletului”, așa cum o definește însuși Hașdeu.
Structura volumului este amplă și urmărește un parcurs conceptual coerent, deschis prin dedicație, notă biografică și prolog, urmate de șase capitole tematice. Primul capitol tratează triada fundamentală „Dumnezeu, nemurirea, destăinuirea”, definind spiritismul ca religie universală și ca știință a sufletului. Capitolul al doilea abordează relația dintre somn și suflet, cu reflecții asupra stărilor liminale ale conștiinței. Urmează „Telegrafia iubirii”, un eseu despre comunicarea spirituală și afectivă între ființe, apoi „Ipnotismul în spiritism”, unde Hașdeu discută fenomenele psihice și sugestia. Capitolul al cincilea, „Materialismul în spiritism”, confruntă perspectivele materialiste cu experiențele spiritiste, iar ultimul capitol, „Excelsior!”, funcționează ca un manifest al înălțării spirituale. Epilogul și un amplu apendice dedicat Templului „Iulia Hașdeu” completează volumul, alături de numeroase ilustrații – portrete, facsimile, desene mediumice, fotografii spiritiste – care susțin vizual discursul autorului.
Importanța lucrării derivă atât din personalitatea lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, una dintre cele mai complexe figuri ale culturii române, cât și din locul pe care Sic cogito îl ocupă în evoluția gândirii sale. Scrisă în perioada maturității târzii, după moartea fiicei sale Iulia, cartea reprezintă expresia sistemului său filosofic și spiritist, un amestec unic de erudiție filologică, intuiție metafizică și experimentare parapsihologică. Ea marchează momentul în care Hașdeu încearcă să ofere spiritismului o fundamentare intelectuală și o legitimitate culturală, transformând experiența personală în reflecție universală. În istoria culturii române, volumul rămâne un document esențial pentru înțelegerea dimensiunii mistice a autorului și a felului în care aceasta a influențat literatura, filosofia și imaginarul epocii.
