Subiect: În acord cu tendinţele din teoria culturală (vezi Burke et al., 2000), lingvistica cognitivă evidenţiază faptul că noi înţelegem realitatea socială prin prisma unor modele, „modele culturale” sau „teorii naive (populare)”, şi, de la Holland & Quinn (1987) la Lakoff (1996) şi Palmer (1998) pînă la Dirven et al. (2001a, 2001b), specialiştii în lingvistică cognitivă au demonstrat că instrumentarul tehnic al lingvisticii cognitive poate fi utilizat pentru a arăta că perspectivele noastre asupra realităţii sociale sînt modelate pe baza unor de tipare de gîndire. Însă, dacă limba este o realitate socială şi culturală, ce modele ne formează concepţia despre limbă? Mai exact, care sînt modelele care formează modul nostru de a gîndi despre limbă ca fenomen social? Care sînt paradigmele pe care le folosim pentru a gîndi despre limbă, nu neapărat ca structură lingvistică (aşa cum se observă în Reddy 1979), ci ca variaţie lingvistică, adică modelele despre felul în care varietăţile lingvistice sînt răspîndite într-o comunitate lingvistică şi maniera prin care această distribuţie ar trebui evaluată?
Scopul lucrării de faţă este de a discuta existenţa a două modele de bază: cel raţionalist şi cel romantic. Voi cartografia modalităţile prin care aceste două modele interacţionează, voi descrie evoluţia lor în curgerea timpului şi voi explora modul în care ele pot fi întrebuinţate pentru a analiza variaţia lingvistică actuală.
