TITLU în română: Conceptul de evoluţie la 150 ani de la publicarea „Originei speciilor”
Subiect: Precedat de părintele evoluţionismului (Georges-Louis Leclerc, Comte de Buffon) şi de părintele teoriei eredităţii (Jean Baptiste Lamarck), Charles Darwin a mers la cauzalitatea fenomenului evolutiv. El a observat şi a demonstrat că toate speciile de plante şi animale au evoluat de-a lungul timpului din strămoşi comuni, sub influenţa selecţiei naturale. Prin secvenţierea genomului uman la început de secol XXI s-a stabilit că omul şi cimpanzeul au avut un strămoş comun. Sintezele au condus spre restrângerea numeroaselor curente din gândirea evoluţionistă şi a apărut conceptul de panselecţionism – drept mecanism evolutiv acceptabil, în care macroevoluţia este considerată doar rezultatul microevoluţiei extensive. Prin apropierea sistemelor cibernetice de cele ale evoluţionismului structuralist s-a dezvăluit importanţa proceselor de autoorganizare, ca factori care au direcţionat cursul evoluţiei. Astăzi, pentru a înţelege mecanismul istoriei evoluţiei biologice nu mai sunt necesare inferenţele lui Darwin (de altfel corecte), cu 150 de ani în urmă (ex., explicarea formei diferite a ciocului cintezelor din insule diferite în Galapagos), ci trebuie citită „scriptura” genetică. ADN-ul confirmă realitatea evoluţiei şi arată nivelul (genelor) la care se produc mutaţiile. Gena, mai curând decât întregul organism este unitatea asupra căreia acţionează selecţia.
