Subiect: „La 20 martie 1360, regele Ungariei Ludovic I răsplătea diversele merite ale
nobilului român din Maramureş, Dragoş, fiul lui Gyula din Giuleşti, de care acesta
s-a învrednicit cu diferite ocazii “şi mai cu osebire (în) reaşezarea ţării noastre, a
Moldovei (…), când a întors cu veghetoare grijă şi cu neobosită strădanie pe calea
statornicei credinţe ce trebuie păstrată către coroana regească pe mulţi români
răzvrătiţi, rătăciţi din calea credinţei datorate”1. Urmează din citatul de mai sus, că,
de la o vreme anterioară neprecizată, autorităţile regale maghiare considerau Ţara
Moldovei ca aparţinându-le lor, căci Dragoş din Giuleşti a contribuit la reaşezarea
ei, readucându-i pe românii răzvrătiţi la ascultare. Documentul însă nu precizează
nici vremea şi nici evenimentul în urma căruia regalitatea ungară se pretindea sau
se afirmase de facto ca stăpână a Ţării Moldovei, care, aşa cum se desprinde din
formula documentului de mai sus, exista deja ca atare de ceva vreme înainte de a
se produce evenimentul în cauză.”
