Subiect: Studiul artelor frumoase din secolul al XIX-lea (în ceea ce urma să devină Regatul României) a devenit o temă principală şi recurentă, aproape o obsesie, pentru majoritatea istoricilor de artă români din secolul al XX-lea. Profesorul G. Oprescu a fost un pionier, deschizând calea atât pentru studenţii săi, cât şi pentru urmaşii săi pe acest drum. Începând cu al treilea deceniu al secolului al XX-lea, G. Oprescu şi-a dedicat studiile în principal artei şi artiştilor secolului al XIX-lea. El a urmărit această temă toată viaţa şi i-a încurajat şi îndrumat pe alţii să i se alăture.
Prima generaţie de cercetători, incluzându-i pe fondatorii G. Oprescu, Ion Frunzetti, Mircea Popescu, Remus Niculescu, Theodor Enescu, Radu Bogdan, Teodora Voinescu, Amelia Pavel, Barbu Brezianu, Radu Ionescu, care şi-au dedicat eforturile studiului artei româneşti din secolul al XIX-lea, a apărut la Institutul de Istorie a Artei în anii 1950. Ei au fost alăturaţi, în anii '70 şi '80, de o generaţie mai tânără formată din Gheorghe Cosma, Carmen Laura Dumitrescu, Mihai Ispir şi Marius Tătaru, care au continuat aceste cercetări, deşi interesul pentru arta românească din secolul al XIX-lea a scăzut spre sfârşitul secolului al XX-lea.
