TITLU în română: Limba romană, membră şi a ”uniunii lingvistice carpatice”?
Subiect: În raportul său, Latinitatea orientală, la Congresul al V-lea al Filologilor Români (Iaşi-Chişinău, 4-9 iunie 1994) Eugen Coşeriu califica limba română din punct de vedere genealogic ca "pur şi simplu latină sau neolatină toate aspectele ei «moştenite» sau dezvoltate din cele moştenite şi care reprezintă structurile ei esenţiale", "o unitate autonomă în cadrul latinităţii în general", dar "numai o unitate secundară în cadrul României orientale". Din punct de vedere tipologic ea este considerată drept corespondentul exact al tipului lingvistic romanic general, iar în plan spaţial (areal) drept o arie autonomă, prin lipsa, aici, a influenţei latinei clasice şi a reţelei de influenţe bilaterale din spaţiul vest-romanic şi, mai ales, prin substratul ei specific, prin influenţa slavă şi prin contacte cu alte limbi neromanice în spaţiul dunărean (în aria occidentală acţionând alte substraturi, îndeosebi celtic, şi influenţa germană).
